„Dă-mi, Doamne, simțul umorului”

Dă-mi, Doamne, simțul umorului
Publicat: 23/11/2016, 01:11
Actualizat: 23/11/2016, 09:33

„Diavolul intră prin buzunare”, crede Papa: „Noi suntem cei care alcătuim instituția Bisericii, noi suntem comunitatea. Cel mai mare dușman al lui Dumnezeu – cel mai mare – e banul. Gândiți-vă că îi conferă statutul de domn, de stăpân, când spune: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, la doi domni – Dumnezeu și banul (…). Pentru că banul e un idol. Vedem asta acum, în lumea noastră, unde se pare că banul trage sforile. Banul e un instrument făcut să slujească, iar sărăcia e inima Evangheliei, Isus vorbește despre acest conflict – doi domni, doi stăpâni. Pot să-l urmez fie pe unul, fie pe celălalt. Să-L urmez pe Acesta, este El Tatăl meu? Sau să-l urmez pe celălalt stăpân, care mă aruncă în lanțuri? Iată adevărul: diavolul intră întotdeauna prin buzunarele oamenilor, întotdeauna. Buzunarele sunt poarta lui. Trebuie să luptăm ca să construim o Biserică săracă pentru săraci, după cuvântul Evangheliei (…). Sfântul Ignațiu (Ignațiu de Loyola, fondatorul ordinului iezuit, n.m.) ne învață în exerciții („Exerciții spirituale”, opera Sfântului Ignațiu, cartea de căpătâi a iezuiților, n.m.) că există două pietre de poticnire: prima e bogăția care prinde să ne corupă sufletul; apoi, vanitatea, baloanele de săpun, o viață zadarnică și toate acestea țin de înșelăciune, iar în final de aroganță și mândrie. De aici izvorăsc păcatele. Însă prima piatră de poticnire este banul, lipsa sărăciei”.

Ne-a mai spus: „Am alergie la adulatori (…). Lingușirea nu e o virtute. Să flatezi o persoană înseamnă s-o folosești într-un anumit scop, ascuns sau declarat, ca să obții un beneficiu pentru tine. E nedemn. În Argentina îi numeam pe lingușitori lingători de pantofi… Când primesc o laudă, chiar dacă e pentru ceva ce mi-a ieșit bine, îmi dau seama imediat dacă lăudându-mă pe mine îl laudă pe Dumnezeu – „e bine, ține-o tot așa, asta-i calea!” – sau dacă-s doar unsuroși…. Detractorii mă vorbesc de rău, iar eu merit asta, fiindcă sunt un păcătos: așa privesc lucrurile, nu mă supăr”.

Ce îi mai cere Celui de Sus Suveranul Pontif: „Simțul umorului e un har pentru care mă rog în fiecare zi, cu acea minunată rugăciune a Sfântului Thomas Morus (autorul Utopiei, sfetnicul lui Henric al VIII-lea, n.m.), „Dă-mi, Doamne, simțul umorului”, mă rog să pot râde când mi se spune o glumă… E foarte frumoasă rugăciunea aceea. Fiindcă simțul umorului e înălțător, te ajută să vezi vremelnicia vieții și să iei lucrurile cu seninătatea unui spirit eliberat. E o atitudine omenească, dar e atitudinea cea mai apropiată de grația divină (…), e capacitatea de a fi copil în fața lui Dumnezeu. Lăudați-L pe Domnul cu un zâmbet și o glumă bună”…

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×